TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRÂMBĂ s. 1. sul, val, vălătuc, (Olt. și Ban.) vig. (O ~ de pânză.) 2. coloană, sul, vârtej, (pop.) volbură. (O ~ de praf.) 3. dâră, dungă, fascicul, fâșie, rază, (fig.) sprânceană. (O ~ de lumină.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TRÂMBĂ s. v. coloană, convoi, lanț, rând, șir.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
trâmbă s. f., g.-d. art. trâmbei; pl. trâmbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRÂMBĂ ~e f. 1) Sul mare de material textil; val. 2) Coloană (de fum, praf, apă etc.) ridicată în sus și răsucită de un vânt puternic; trombă. /<sl. tronba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
trîmbă (-be), s. f. – 1. Tăvălug. – 2. Val, vălătuc de pînză sau de stofă. – 3. Rînd, șir, lanț. Sl. trąba „vălătuc” (Cihac, II, 421; Byhan 339; Conev 61; Rosetti, III, 56). Este dubletul lui drîmbă, s. f. (înv., mulțime grup; instrument muzical), pentru al cărui sens din urmă cf. der. care urmează. – Der. trîmbaci s. m. (înv., trîmbițaș); trîmbiță, s. f. (trompetă), din sl. trąbica, dim. de la trąba (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. sb. turbica, pol. trabić; trîmbițaș (var. trîmbicer), s. m. (trompetist); trîmbița, vb. (a cînta din trîmbiță; a face ca un lucru să fie cunoscut, a răspîndi). Din rom. provine rut. trymbita (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 403). Cf. trubaci.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink