Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: trânti (verb tranzitiv) , trântire (substantiv feminin)   
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRÂNTÍRE s. 1. v. doborâre. 2. aruncare, azvârlire, doborâre. (~ călărețului din șa.) 3. v. culcare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE TRÂNTÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre ființe) A se lăsa cu toată greutatea corpului; a se prăbuși. 2) A se lua la trântă (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A TRÂNTÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face să cadă cu putere, lovind sau aruncând. 2) (uși, porți) A închide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punând o notă insuficientă. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violență. ◊ ~ una (o vorbă sau o prostie) a spune o vorbă nepotrivită. 5) fam. A pune în cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A îmbrăca în grabă și neglijent. /<sl. trotiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRÂNTÍ vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ ușa de perete.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TRÂNTÍ vb. v. lăsa, respinge.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
trîntí (-tésc, -ít), vb.1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
trântí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 sg. și pl. trânteáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)