TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
túmbă (-be), s. f. – Săritură peste cap rotire a corpului în aer. – Mr. tumbă, culutumba, megl. tumbă. Creație expresivă, care ar putea fi anterioară rom. (Pușcariu 1770; REW 8975; Tiktin), cf. it. tombolo, fr. tomber, prov., cat. tombar, ngr. τοῦμπα. Mr., megl. nu trebuie să se confunde cu mr. tumbă „mormînt”, din lat. tumba (REW 8977), cuvînt care s-a pierdut pierdut în rom. Bg. tumba trebuie să provină din rom. (Capidan, Raporturile, 213).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
túmbă s. f., g.-d. art. túmbei; pl. túmbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÚMBĂ ~e f. Mișcare de rostogolire a corpului peste cap. ◊ De-a ~a peste cap; de-a rostogolul. /<ngr. túmba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
de-a túmba loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink