Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TURBÁRE s. (MED.) rabie, (pop.) turbă, (înv.) turbăciune. (Bolnav de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TURBÁRE s. v. ciumăfaie, furie, înverșunare, laur, mânie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
turbáre s. f., g.-d. art. turbării; pl. turbări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A TURBÁ ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-si supărarea. /<lat. turbare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TURBÁRE ~ări f. 1) Boală cauzată de o infecție virotică la animale, transmisibilă și omului, care se manifestă prin afecțiuni ale sistemului nervos central (paralizie, convulsii); rabie. 2) fig. Mânie nestăpânită; furie. ◊ ~ de cap zăpăceală; confuzie. [G.-D. turbării] /v. a turba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TURBÁ vb. v. înfuria, mânia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
turbá (turbéz, turbát), vb. – 1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
turbá vb. ind. prez. 1 sg. turbéz, 3 sg. și pl. turbeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink