TURTUREÁ, turturele, s. f. Pasăre călătoare asemănătoare cu porumbelul, brună-roșcată pe spate și cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului; turturică (Streptopelia turtur). – Lat. turburella.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TURTUREÁ s. (ORNIT.; Streptopelia turtur) porumbel sălbatic, (reg.) porumbelul lui Noe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
turtureá (-éle), s. f. – Porumbel-sălbatic, turtucă (Columba turtur). – Var. Trans. turtură, turturică. Mr. túrtură, turtúră, megl. túrtură, tărtură. Lat. turtŭrem (Pușcariu 1779), prin intermediul dim. turturĕlla (Pușcariu 1480; REW 9010), cf. it. tortorella, fr. tourterelle, sau mai probabil direct, cf. it. tortola, sp. tórtola, alb. turtulj. Turturea, ca și turturică, poate fi un dim intern de la turtură, formă rară, abia păstrată (cf. Lacea, Dacor., II, 625; Tiktin presupune dimpotrivă că turtură este formație regresivă, de la turturea). – Der. turturel (var. turturoi), s. m. (bărbătușul turturelei). Din rom. provine bg. turturica (Capidan, Raporturile, 218).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
TURTUREÁ ~éle f. Pasăre migratoare cu penaj cenușiu, asemănătoare cu porumbelul, dar mai mică, cu gâtul scurt, cu coada lungă și cu pete negre în jurul gâtului. [Art. turtureaua; G.-D. turturelei; Var. turturică] /<lat. turturella
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
turtureá/turturícă s. f., art. turtureáua/turturíca, g.-d. art. turturélei; pl. turturéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink