Dex turul

TUR¹, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură¹ (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.

TUR², tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.

TUR¹ ~uri n. 1) Mișcare circulară completă a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix; turație. 2) Mișcare liniară pe un anumit traseu cu revenire la punctul de plecare. ◊ ~ retur (sau ~ și retur) dus și întors. 3) Plimbare scurtă pe un anumit traseu. A face un ~. 4) Parte a unei competiții sportive, reprezentând jumatate din totalul etapelor acesteia. 5) Ciclu de partide în care fiecare partener distribuie pe rând cărțile de joc (până ajunge rândul iarăși primului jucător). /<fr. tour, germ. Tour

TUR² ~uri n. rar Parte a pantalonilor bărbătești care acoperă regiunea dorsală a corpului. /cf. sb. tur

TUR s.n. 1. Mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); ; tură¹ (2). ♦ Tur-retur = dus și întors, plecare și sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ Tur de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzând jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanță lungă. 3. (Tehn.) Mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru întors].

TUR s. n. 1. mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); tură¹ (2). ♦ ~-retur = dus și întors, plecare și sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film. ◊ plimbare scurtă, raită. ♦ ~ de oraș = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ ~ de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor. ◊ întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanță lungă. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă. 3. (tehn.) mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (la jocul de cărți) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. (< fr. tour)

TUR s. 1. (FIZ.) tură. (~ periodic al unui corp.) 2. înconjur. (Face un ~ al stadionului.) 3. raită, tură, (reg.) otrocol. (Fac un ~ prin oraș.) 4. pasă. (~ la jocul de cărți.)

TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.)

tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebunește); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură, s. f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameți, a zăpăci).

tur (tururi), s. n. – Învîrtire, ocol. Fr. tour. – Der. turaj, s. n. (mișcare giratorie), barbarism tehnic, folosit de Camil Petrescu.

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur ‹ lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus ‹ gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).

tur (mișcare circulara, parte a pantalonilor) s. n., pl. túruri