TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TUTELÁR, -Ă adj. Care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ Organ tutelar = organ al administrației de stat sau al organizațiilor obștești având în subordine organizații față de care exercită atribuții de organizare, coordonare și control; autoritate tutelară = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. [Cf. lat. tutelaris, fr. tutelaire, it. tutelare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TUTELÁR, -Ă adj. care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ organ ~ = organ al administrației de stat sau al unei organizații obștești având în subordine o instituție sau o organizație; autoritate ~ă = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitatea de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. (< fr. tutélaire, lat. tutelaris)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. sg. tuteláră, pl. tuteláre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TUTELÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de tutelă; propriu tutelei. /<fr. tutélaire, lat. tutelaris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink