TÚTĂ1, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÚTĂ s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TÚTĂ s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tútă (persoană, instrument) s. f., pl. túte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink