TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÂLHĂRÍE s. banditism, gangsterism, jaf, (franțu-zism) brigandaj, (înv. și reg.) tâlhărit, (reg.) robălie, (înv.) tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag. (Stârpirea ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TÂLHĂRÍE s. v. furat, furătură, furt, haiducie, hoție, pungășeală, pungășie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÂLHĂRÍE ~i f. Faptă de tâlhar; brigandaj. [G.-D. tâlhăriei] /tâlhar + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink