TẤMPĂNĂ s. f. v. tâmpină.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
tîmpănă (-pene), s. f. – Dairea, tobă, darabană. – Var. tîmpină, timpină, tîmpăne. – Mr. timpiná, timpină, megl. tompănă. Sl. timĭpanĭ (Cihac, II, 410; Byhan 337; Tiktin; Vasmer, Gr., 142; Candrea) din mgr. τύμπανον; se poate presupune o formă sl. tąpanŭ, care ar explica și bg. tăpan, sau chiar o alterare im › îm, greu de explicat în elementele sl. Din acest motiv, Pușcariu, Lr., I, 281, preferă să pornească de la un lat. *tympenum ‹ tympanum, care nu pare mai clar. Sec. XVI, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tâmpănă/tâmpină s. f., g.-d. art. tâmpenei/tâmpinei; pl. tâmpene/tâmpine
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink