TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcópuri] – Din bg. tărnokop, scr. trnokop.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÂRNĂCÓP s. (reg.) cioancă, gheunoi, motâcă, pioc, săpoi, țiu, țucloi, (Mold.) cazma, (prin Ban.) chilăviță, (Munt.) chirlopan, ciocan, (Transilv.) crampen, (prin Transilv.) săpălău, (prin vestul Transilv.) târsă. (Sapă cu ~ul.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÂRNĂCÓP ~oápe n. Unealtă constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, fixată într-o coadă de lemn și folosită pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spartul rocilor. /<bulg. tărnokop
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink