Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: tăgădui (verb tranzitiv) , tăgăduit (adjectiv)   
TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A TĂGĂDUÍ ~iésc tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a nega; a contesta; a dezminți. /<ung. tagad
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). – Magh. tagadni.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
TĂGĂDUÍ vb. 1. v. nega. 2. v. retracta. 3. v. contesta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂGĂDUÍ vb. v. ascunde, masca, refuza, respinge, tăinui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tăgăduí (-uésc, -ít), vb. – A nega, a dezminți. Mag. tagadni (Cihac, II, 529; Gáldi, Dict., 97). – Der. tăgadă, s. f. (negație; contestație), deverbal sau din mag. tagad; tagă, s. f. (negație), sec. XVII, înv.; tăgăduială, s. f. (negație); tăgăduicios, adj. (îndoielnic), înv.; tăgăduitor, adj. (care tăgăduiește).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tăgăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăgăduiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)