TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante; a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂMÂÍȚĂ s. (BOT.) 1. (Chenopodium botrys) (reg.) izmă, studeniță, tămâioară, tămâioasă, vineriță, peliniță-grecească, smirnă-de-grădină. 2. (Cheno-podium ambrosioides) (reg.) tămâioară, țifroș. 3. tămâiță-de-câmp (Ajuga chamaepytis) = (reg.) rută-sălbatică, vineriță-galbenă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂMÂÍȚĂ s. v. spanac-porcesc, vineriță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TĂMÂÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la tămâie) Plantă erbacee aromată cu tulpina acoperită cu peri și cu frunze verzi-gălbui, care crește prin locuri nisipoase și necultivate. /tămâie + suf. ~iță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
tămâíță-de-câmp s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink