TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
tărbácă, tărbăci, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument de chinuit câinii. 2. prăjină de strâns fânul; pârghie. 3. masa tăbăcarului. 4. haină ruptă. 5. bucluc, ceartă. 6. ospăț.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
tărbácă s. f., pl. tărbáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink