Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: tărbăci (verb tranzitiv) , tărbăcit (adjectiv)   
TĂRBĂCÍT, -Ă, tărbăciți, -te, adj. (Fam.) Snopit în bătaie. ♦ Fig. Ocărât, batjocorit. – V. tărbăci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
tărbăcít adj. m., pl. tărbăcíți; f. sg. tărbăcítă, pl. tărbăcíte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocărî; a-și bate joc de cineva. 2. (Reg.) A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂRBĂCÍ vb. v. snopi, stâlci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tărbăcí (c-esc, ít), vb.1. A certa, a săpuni. – 2. A bate, a chelfăni, a ocărî. – 3. A se murdări, a se umple de noroi. Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar „a argăsi” și „a da bice”. – Der. tărbacă, s. f. (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de it. trabucco și Popescu-Ciocănel 42 de tc. debek „piuliță”; tărbăceală, s. f. (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tăbîrceală, s. f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, s. f. (zațul de la cafeaua turcească), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tărbăci.Cf. tava, tearfă, tăbueț.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tărbăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj, prez. 3 sg. și pl. tărbăceáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)