Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UCENÍC s. 1. (Ban.) șăgârt. (O calfă și un ~.) 2. v. dis-cipol. 3. v. apostol.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
UCENÍC s. v. elev, școlar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
uceníc (-ci), s. m.1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
uceníc s. m., pl. uceníci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UCENÍC ~ci m. 1) Persoană care învață o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept și continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uțeniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale:
ucenic, ucenici s. m. 1. (intl.) hoț începător. 2. (tox.) persoană necalificată care ajută o altă persoană cu studii superioare în chimie să prepare droguri într-un laborator clandestin.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2017 DEX online (http://dexonline.ro)