UIB, uiburi, s. n. (Reg.) Cuprins, întindere. ◊ Expr. În uibul locului = a) cât vezi cu ochii; b) într-un noroc, pe nimerite. – Lat. obvium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
uib (oib) s.n. (reg.; în expr.) uibul locului = orbește, la noroc, pe nimereală.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
úib s. m. – În expresia în uib „contra”. Lat. obvĭus (Bogrea, Dacor., I, 259; Candrea). În Olt., cf. mr. nuib(are) „a contrazice”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink