Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: uita (verb tranzitiv) , uitare (substantiv feminin)   
UITÁRE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-și aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) față de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătacire morală. 2.. Fig. Neființă, neant. – V. uita.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UITÁRE s. v. neglijare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
UITÁRE s. v. inexistență, neant, neființă, nimic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Uitare ≠ neuitare
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
uitáre s. f., g.-d. art. uitării; pl. uitări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. ◊ Expr. (Fam.) A ști cât au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. 2. Tranz. și intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ține seama de... 3. Tranz. A se comporta ca și cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracție, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ◊ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenție; a lua în considerare. [Imper. și: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE UITÁ mă uit intranz. 1) A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva (pentru a vedea); a privi. ◊ ~ chiorâș a privi cu bănuială, dușmănos. ~ cu ochi buni a simpatiza. ~ în gura cuiva a fi atent la spusele cuiva; a da ascultare (mecanic) sfaturilor cuiva. ~ lung la cineva a) a privi cu bănuială, cu neîncredere; b) a examina îndeaproape pe cineva. ~ în pământ a) a nu dori să vadă pe cineva; b) a-i fi rușine să privească în ochii cuiva. ~ unul la altul a) a face schimb de priviri, dând ceva de înțeles; b) a comunica ceva numai prin priviri. 2) (în construcții negative) A avea în vedere; a ține cont; a căuta. ◊ Nu te uita la el nu-l asculta, nu-i urma exemplul. A nu ~ la cineva a) a nu răspunde la dragostea cuiva; a refuza orice relații cu cineva; b) a ignora pe cineva. /<lat. oblitare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
UITÁRE ~ări f. 1) v. A UITA și A SE UITA. ◊ A da ~ării a nu se mai gândi (la cineva sau la ceva). ~ de sine stare de spirit caracteristică pentru cel absorbit de activitatea sau de gândurile sale. Cu ~ de sine neglijându-și interesele proprii. A cădea în ~ a fi uitat. 2) fig. Stare a ceea ce nu există; inexistență; neființă. /v. a (se) uita
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
UITÁ vb. I. 1. (Olt. și Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ți spun.) 2. v. neglija. 3. a lăsa. (Și-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. v. privi. 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. v. vedea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A uita ≠ a memora, a memoriza
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
uitá (-t, -át), vb.1. A nu ține minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ține cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Pușcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, și de aici „a rămîne nemișcat”, evoluție care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuințare a lui „a se uita” este încă în uz; și se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuși, mulți autori deosebesc cele două sensuri, ca și cum ar fi cuvinte diferite. Crețu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; și Meyer-Lübke, apud Pușcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te), interj. (privește, vezi), în loc de uită-te, cf. iată și Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care privește, spectator); uitătură, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
uitá vb., ind. prez. 1 sg. uit, 3 sg. și pl. úită; imper. 2 sg. (dă uitării) úită, (privește) úită-te/úite
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale:
a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se uita chiorâș / ponciș (la cineva) expr. a avea / a simți o antipatie puternică (față de cineva).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se uita cu un ochi la făină și cu unul la slănină expr. (pop.) a fi sașiu, a suferi de strabism.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se uita de sus (la cineva) expr. a desconsidera, a disprețui; a considera (pe cineva) inferior.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se uita în ghioc expr. (d. bărbați) a se masturba.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se uita în gura cuiva expr. a da (în mod mecanic) ascultare sfaturilor cuiva; a da crezare vorbelor cuiva.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se uita picior peste picior expr. a fi șasiu, a suferi de strabism.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se uita strâmb expr. a se uita urât / cu dușmănie.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a ști cât au uitat alții expr. a nu mai ști nimic.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2017 DEX online (http://dexonline.ro)