UITĂTÚRĂ, uitături, s. f. Faptul de a se uita; privire, aruncătură de ochi. ♦ Fel de a se uita, de a privi; căutătură. – Uita + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UITĂTÚRĂ ~i f. 1) Privire aruncată către cineva; ochitură. 2) Fel de a se uita al cuiva. /a (se) uita + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
UITĂTÚRĂ s. 1. v. ochire. 2. v. privire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
uitătúră s. f., g.-d. art. uitătúrii; pl. uitătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink