ULTIMÁTUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. [Var.: (înv.) ultimát s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ULTIMÁTUM s.n. Cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ♦ Hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. [Var. ultimat s.n. / < fr. ultimatum, cf. lat. ultimus – ultimul].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ULTIMÁTUM s. n. cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ◊ hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. (< fr. ultimatum, germ. Ultimatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ultimátum s. n., pl. ultimátumuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ULTIMÁTUM ~uri n. 1) Notă diplomatică prin care un stat prezintă altui stat o condiție definitivă, al cărui refuz antrenează luarea unor măsuri de constrângere. 2) Decizie irevocabilă care nu admite contestare; exigență imperativă. /<fr. ultimatum, germ. Ultimatum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink