Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: ului (verb tranzitiv) , uluire (substantiv feminin)   
ULUÍRE, uluiri, s. f. Faptul de a ului; uimire, surprindere, uluială. Buimăceală, năuceală. – V. ului.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ULUÍRE s. 1. v. uimire. 2. consternare, perplexitate, stupefacție, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, (rar) consternație. (A avut un moment de adevărată ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ULUÍRE s. v. amețeală, buimăceală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
uluíre s. f., g.-d. art. uluírii; pl. uluíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ULUÍ, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit' „ a prinde, a surprinde”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ULUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit'
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A ULUÍ ~iésc tranz, A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /cf. rus. ulovit'
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ULUÍ vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a uluit cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a uluit.) 4. v. minuna.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ULUÍ vb. v. ameți, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
uluí (-iésc, -ít), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
uluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiésc, imperf. 3 sg. uluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. uluiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)