UMANÍSM s. n. Mișcare socială și culturală apărută în apusul Europei în sec. XIV, ca expresie a luptei împotriva feudalismului și a învațăturii scolastice, care a promovat ideea încrederii în valoarea omului și a perfecționării sale, a militat pentru dezvoltarea liberă și multilaterală a personalității umane, pentru o cultură laică (în spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de încredere în valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UMANÍSM n. 1) Concepție social-politică care afirmă dreptul ființei umane la libertate, desăvârșire și dezvoltare multilaterală, proclamând ca principii etice supreme egalitatea și demnitatea umană. 2) (în epoca Renașterii) Mișcare progresistă social-culturală, care a proclamat eliberarea personalității umane de ideologia feudalismului. /<fr. humanisme, germ. Humanismus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
UMANÍSM s.n. 1. Orientare progresistă a gândirii epocii Renașterii, apărută ca expresie a luptei împotriva feudalismului și scolasticii, care a proclamat libertatea personalității umane. ♦ Ansamblul ideilor și concepțiilor care exprimă aprecierea demnității și libertății omului, grija față de om și de valorile materiale și spirituale ale existenței sale, caracterizat prin cerința dezvoltării continue și multilaterale a personalității umane. 2. (P. ext.) Atitudine, manifestare umanitaristă sau umană. [< fr. humanisme, cf. it. umanismo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
UMANÍSM s. n. 1. mișcare culturală și orientare progresistă a gândirii din epoca Renașterii, apărută ca expresie a luptei împotriva feudalismului și scolasticii, care a însemnat o puternică afirmare a preocupării față de om, promovând, în opoziție cu ideologia și cultura medievală, o cultură militând pentru dezvoltarea multilaterală a personalității, pe baza culturii antice. 2. ansamblul ideilor și concepțiilor care exprimă aprecierea demnității și libertății omului, grija față de om și de valorile materiale și spirituale ale existenței sale, caracterizat prin cerința dezvoltării continue și multilaterale a personalității umane. ◊ (p. ext.) atitudine, manifestare umanitară sau umană. (< fr. humanisme, germ. Humanismus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
umanísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UMANÍSM (< fr., germ.) s. n. 1. (În sens larg) Orice doctrină care are în centru bunăstarea și demnitatea omului, încrederea în rațiunea umană, fără un ajutor exterior; mod de acțiune care decurge din această concepție și care militează pentru dezvoltarea liberă a personalității umane. 2. (În sens restrâns) Mișcare intelectuală europeană din epoca Renașterii (sec. 14-17), care promova studiul literaturii clasice, entuziasmul față de om și natură, celebrarea plăcerilor vieții presupuse ca uitate în Ev. med. Acest u. era însă compatibil cu credința religioasă, considerându-se că Dumnezeu i-a conferit omului poziția centrală în lume. A fost strălucit ilustrată de Petrarca, Boccaccio, L. Valla, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, G. Bruno în Italia, Rabelais, Montaigne în Franța, Th. Morus, Shakespeare în Anglia, Erasm în Țările de Jos, N. Olahus, stolnicul Constantin Cantacuzino, D. Cantemir ș.a. în Țările Române. 3. (În sec. 20) Termen folosit în medii postmoderne cu referință la filozofii care resping orice credință religioasă și afirmă conștiința de sine a oamenilor în lumea reală (de ex. Sartre).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink