Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: umili (verb tranzitiv) , umilit (adjectiv)   
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UMILÍT adj. 1. v. înjosit. 2. v. supus.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE UMILÍ mă ~ésc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situație de inferioritate față de cineva (pentru a-și atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate față de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A UMILÍ ~ésc tranz. A face să se umilească. /<sl. umiliti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
UMILÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A UMILI și A SE UMILI. 2) și substantival Care duce o viață umilă, plină de lipsuri. /v. a (se) umili.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
UMILÍ vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în fața divinității.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
umilí (-lésc, -ít), vb.1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creștinește. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influențat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micșora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s. f. (căință, mustrare de cuget), înv.; umilință, s. f. (înv., devoțiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
umilí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 sg. și pl. umileáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)