UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în general firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UMÓR n. 1) Înclinație spre glumă și ironie, ascunse sub o seriozitate aparentă. 2) Vorbă care exprimă o astfel de înclinație. /<fr. humeur, humour
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
UMÓR s.n. Înclinare spre glume care se ascunde sub o înfățișare serioasă, severă, plină de ironie și de neprevăzut. [Var. humor s.n. / < engl., fr. humour, cf. lat. humor – umoare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
UMÓR s. n. 1. înclinare spre glume și ironii care se ascunde sub o înfățișare serioasă; (p. ext.) voie bună, haz. ♦ ~ negru = umor care își trage forța comică din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetică aparținând comicului, a cărei esență constă în evidențierea îngăduitoare a nepotrivirii și a absurdității unor situații considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
UMÓR s. 1. v. haz. 2. duh, haz, spirit, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
umór s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink