Dex unde

ÚNDE adv., conj. I. Adv. 1. (Interogativ) În ce loc? în care parte? Unde este? ♦ (Precedat de prep. „de”) De la cine? din ce loc? De unde știți voi? ♦ La ce? la cine? Unde te gândești? ♦ (În loc. adv.) Unde și unde = din loc în loc, ici și colo. ♦ (În expr.) A (nu) avea de unde = a (nu) fi în stare, a (nu) avea posibilitatea să... Ia, dacă ai de unde, se spune pentru a arăta că ceva lipsește, nu se găsește. 2. Deodată, numai ce. 3. (Exprimă o negație) Unde se mai gândeau ele la copilărie? ◊ Expr. De unde (și) până unde? = cum și în ce fel? în ce împrejurări? în ce chip? (Da) de unde! = imposibil! cu neputință! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială de loc) În locul în care, încotro. Să se ducă unde știe. ◊ (Cu nuanță temporală) Să-ți dau două mere, unde te oprești să le mănânci? 2. (Introduce o propoziție atributivă) În care. E un punct însă unde drumul nostru se bifurcă. 3. (Introduce o propoziție completivă) Știe unde este parcul. 4. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de timp) Când, în momentul în care. 5. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de cauză) Pentru că, din cauză că, deoarece. 6. (Precedat de prep. „de”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. A adus 10 cărți, de unde făgăduise 12. 7. (Condițional; în expr.) De unde nu = dacă nu, în cazul când. – Lat. unde.

ÚNDE adv., conj. 1. adv. încotro. (~ te duci?) 2. conj. (prin Transilv.) inde. (Să se ducă ~ știe.)

ÚNDE conj. v. dacă, deoarece, fiindcă, întrucât.

únde adv. – 1. Dinspre, în partea aceea, în locul acela: cortul unde el ședea (Negruzzi). – 2. Cînd: unde o cunoscu, căzu la pămînt (Dosoftei). – 3. Unde: unde am avut răgaz de scris? (Rebreanu). – 4. Pentru că: unde erau frați (Ispirescu). – Vulg. une, Trans. inde. Megl. iunde, istr. (dende). Lat. undĕ (Pușcariu 1812; REW 9062), cf. it., port. onde, prov. on, cat. hon, v. sp. ond. Sensul adv. a trecut ușor la înlocuirea pron. relativ în cazurile prepoziționale: în ex. 1 se poate spune și cortul în care el ședea. Această extensiune, care pare incorectă, apare adesea în limbajul vulgar din Munt., cf. toate fetele unde se înfățișase îl refuzase (Fundescu). – Comp. undeva, adv. (într-o anumită parte), der. vulg. undevași(lea). Cf. oareunde, oriunde.

únde adv., conjcț.

ÚNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de v******e (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (cu sensul II după fr. onde).

ÚNDĂ ~e f. 1) Ondulație care se propagă pe suprafața unei ape liniștite (mare, lac, iaz). ~ele lacului. 2) Mișcare (ușor) oscilatoare într-un mediu oarecare. ◊ ~ seismică undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. ~ sonoră undă de sunet ce se propagă prin mișcare oscilatoare. ~e scurte, ~e lungi, ~e medii, ~e ultrascurte clasificare a undelor electromagnetice, folosite în radiodifuziune. [G.-D. undei] /<lat. unda

ÚNDE¹ adv. 1) (adesea în construcții interogative) În ce loc (?); în care parte (?); încotro (?). ~ plecați? ~ locuiți? ◊ ~ și ~ a) pe alocuri; b) când și când; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? Până ~? până în ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o îndoială) ~ să cedeze el! ◊ De ~ și până ~ ?! cum adică? (Da) de ~! nici vorbă! vorbă să fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neașteptate; ca din senin. ~ nu începe o furtună puternică. /<lat. unde

ÚNDE² conj. 1) (exprimă un raport locativ) În locul în care; încotro. S-a pornit acolo unde știa că este așteptată. 2) (exprimă un raport determinativ) Abia de mai cunoscu casa unde a copilărit. 3) (exprimă un raport completiv) El ne va arăta unde să ne oprim. /<lat. unde

ÚNDĂ s. f. fiecare din seria de mișcări concentrice care se propagă într-un mediu fluid sub influența unei impulsiuni. ♦ lungime de ~ = distanța la care se propagă o undă într-un interval dat; ~ de șoc = a) suflul unei bombe; b) undă seismică de mare intensitate; ~ verde = procedeu pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto urban, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. (< lat. unda, după fr. onde)

*oáre únde adv. + adv. ( ~ o fi?)

ÚNDĂ s. 1. (FIZ.) undă electromagnetică = radioundă. 2. v. val. 3. adiere, boare, pală, suflare, suflu, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vânt.) 4. undă pulsatilă v. puls.

úndă (-de), s. f. – 1. Val, talaz. – 2. Tălăzuire. – 3. Suprafață a apei. – Mr. undà. Lat. ŭnda (Pușcariu 1810; REW 9059), cf. vegl. yonda, it., prov., sp., port. onda, cat. ona. – Der. unda, vb. (a undui, a ondula, a face unde și valuri; a fierbe), pe care Pușcariu 1811 și REW 9060 îl trimit la lat. ŭndāre; undătură, s. f. (inundație), probabil improprietate la Cantemir; undeza, vb. (a fierbe), probabil cu suf. expresiv (după Candrea, din lat. *ŭndĭzāre, cf. it. ondeggiare); undui (var. undoi(a), unduia), vb. (a face valuri), după fr. ondoyer; unduios, adj., după fr. onduleux. – Der. neol. undină, s. f., din fr. ondine; inunda, vb., din fr. inonder.

nici únde adv. + adv.

úndă s. f., g.-d. art. úndei; pl. únde