UNIVÓC, -Ă, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau păstrează același sens în întrebuințări diferite. 2. (Mat.) Care se caracterizează prin faptul că unui element dintr-o primă mulțime îi corespunde un singur element din a doua mulțime. – Din fr. univoque, lat. univocus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UNIVÓC, -Ă adj. 1. (Fil.) Care poate fi definit într-un singur fel; care poate fi denumit într-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (Despre cuvinte) Care păstrează același sens sau aceeași valoare în întrebuințări diferite. ♦ Omonim. ◊ Rimă univocă = rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt. 2. (Mat.; despre elementele unei mulțimi; op. biunivoc) Care corespunde unui singur element din altă mulțime. [Cf. fr. univoque, lat. univocus < unus – un, vox – voce].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
UNIVÓC, adj. 1. (despre cuvinte, expresii) care are un singur sens sau păstrează același sens în orice context. ♦ rimă ~ă = rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt. 2. (mat.; despre elementele unei mulțimi) care corespunde unui singur element din altă mulțime. (< fr. univoque, lat. univocus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
Univoc ≠ echivoc
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
univóc adj. m., pl. univóci; f. sg. univócă, pl. univóce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UNIVÓC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care păstrează același sens în contexte diferite; cu o singură interpretare semantică. 2) mat. (despre elementele unei mulțimi) Care corespunde unui singur element din altă mulțime. /<fr. univoque, lat. univocus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink