Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URÁNIU n. Metal alb-argintiu, radioactiv, folosit, mai ales, la obținerea energiei nucleare. /<fr. uranium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
URÁNIU s.n. Metal alb, dur, cu proprietăți radioactive. [Pron. -niu. / < fr. uranium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
URÁNIU s. n. metal radioactiv alb-cenușiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil în centralele nucleare. (< fr. uranium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
urániu s. n. [-niu pron. -niu], art. urániul; simb. U
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URÁNIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se găsește în natură, mai ales în pleblendă. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomică 238, 235 și 234. Se întrebuințează ca material fisionabil în reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, în pilele atomice pentru obținerea elementelor transuranice, precum și la datări în arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth în 1789. Radioactivitatea u. a fost descoperită în 1896 de către fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reacție de fisiune nucleară a avut loc în 1938.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)