URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
urdár (cioban) s. m., pl. urdári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
urdár (vas, unealtă) s. n., pl. urdáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URDÁR1 ~e n. 1) Vas în care se face sau se ține urda. 2) Unealtă care servește la mestecat când se fierbe zerul pentru urdă. /urdă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
URDÁR2 ~i n. Cioban specializat în pregătirea urdei (la stână). /urdă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink