Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: ura (vb.) (verb tranzitiv) , urează (substantiv feminin)   
UREÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon și amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. uréase].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
UREÁZĂ s. f. inzimă care acționează asupra ureei, descompunând-o în amoniac și bioxid de carbon. (< fr. uréase)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
urá (-réz, át), vb.1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. și pl. ureáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)