Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: urma (verb tranzitiv) , urmare (substantiv feminin)   
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URMÁRE s. 1. continuare. (~ în numărul viitor.) 2. succedare. (~ cuiva în funcție.) 3. frecventare. (~ unei forme de învățământ.) 4. v. consecință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
urmáre s. f., g.-d. art. urmării; pl. urmări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A URMÁ ~éz 1. tranz. 1) și fig. (ființe) A însoți mergând în urmă. 2) (indici ai direcției) A ține fără abatere. ~ drumul. 3) (indicații, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învățământ) A frecventa făcând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (acțiuni începute mai înainte) A desfășura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziții completive) A decurge în mod firesc; a reieși; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziții subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~ează să susțină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). ~ după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcție (cuiva). A-i ~ unui șef de secție. 3) A succeda în timp sau în spațiu. După sâmbătă ~ează duminică. ◊ Va urma formulă care se scrie la sfârșitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligația; a trebui. ~ează să plece. /Din urmă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
URMÁRE ~ări f. 1) v. A URMA. 2) Fapt care rezultă dintr-o acțiune; rezultat; efect; consecință. ◊ Prin ~ așadar; vasăzică; deci. 3) Prelungire a ceva început mai înainte; continuare. [G.-D. urmării] /v. a urma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toții.) 2. v. însoți. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcție.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A urma ≠ a preceda
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
în úrma loc. prep,
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pe úrmă loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
prin urmáre loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
urmá vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. și pl. urmeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)