URĂTÚRĂ, urături, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
urătúră s. f., g.-d. art. urătúrii; pl. urătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URĂTÚRĂ ~i f. 1) v. URARE. 2) Creație populară în versuri, care se recită de urători în ajunul Anului Nou; hăitură, plugușor. /a ura + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink