Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: ustura (verb tranzitiv) , usturare (substantiv feminin)   
USTURÁRE, usturări, s. f. Acțiunea de a ustura și rezultatul ei. – V. ustura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
usturáre s. f., g.-d. art. usturării; pl. usturări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
USTURÁ, pers. 3 ústură, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. ♦ Fig. A provoca cuiva o durere fizică sau morală; a lovi, a îndurera. – Lat. ustulare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A USTURÁ pers 3 ústură tranz. 1) (în construcții cu sens pasiv) A supune unei senzații dureroase (prin urzicare, înțepare, arsură etc.). Îl ustură limba. 2) (ființe) A face să sufere, provocând dureri fizice sau morale. ◊ ~ (pe cineva) inima (sau la inimă) a simți o extraordinară durere sufletească. /<lat. ustulare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
usturá (-r, -át), vb. – A provoca cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. – Mr. ustur, istr. usturu. Lat. ūstŭlāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1845; REW 9097), cf. usca și it. ustolare (cors. usciá, logud. usciare), v. sp. uslar (Bierzo asturar). – Der. usturător, adj. (caustic, care ustură, picant); usturătură, s. f. (înțepătură, mîncărime, usturime); usturime, s. f. (senzație de arsură, de mîncărime); usturos, adj. (picant); usturoi (var. Trans. ustunoi), adj. (care ustură, plantă Alium sativum); usturoiță, s. f. (plantă cruciferă cu miros de usturoi, Alliaria officinalis).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
usturá vb., ind. prez. 3 sg. ústură, imperf. 3 sg. usturá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)