UTÍL, -Ă, utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar. ◊ Loc. adv. În timp util = la timp, la momentul oportun. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce servește, folosește la ceva. – Din fr. utile, lat. utilis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UTÍL, -Ă adj. Folositor, trebuincios, necesar. ♦ În timp util = la timp, la momentul potrivit. ♦ s.n. Ceea ce folosește la ceva. [Cf. fr. utile, lat. utilis].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
UTÍL, -Ă adj. (și s. n.) folositor, trebuincios, necesar. ♦ în timp ~ = la momentul potrivit. (< fr. utile, lat. utilis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
UTÍL adj. 1. folositor, necesar, trebuincios, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.) 2. v. bine-venit. 3. eficace, eficient, folositor, operativ, practic, productiv, (rar) operant, (înv.) putincios. (O metodă ~.) 4. v. judicios.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Util ≠ gratuit, inutil, neutil, vătămător
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
utíl adj. m., pl. utíli; f. sg. utílă, pl. utíle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UTÍL ~ă (~i, ~e) și substantival Care satisface o necesitate; cu folos; folositor. Sfat ~. Publicație ~ă. /<fr. utile, lat. utilis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink