UZÁNȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. – Din fr. usance, it. usanza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UZÁNȚĂ s.f. 1. Mod, fel de a proceda, de a lucra, propriu pentru un anumit lucru sau pentru o anumită activitate. 2. Obicei, datină, uz, cutumă. [Cf. fr. usance, it. usanza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
UZÁNȚĂ, uzánțe, s.f. 1. Mod de a proceda, de a lucra propriu pentru un anumit lucru, pentru o anumită activitate. 2. Obicei, datină, cutumă; uzaj (2). 3. (Jur.) Uzanțe diplomatice = totalitatea practicilor în relațiile diplomatice dintre state. (din fr. usance, it. usanza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
UZÁNȚĂ s. 1. v. datină. 2. v. cutumă. 3. obicei, regulă, rânduială, tipic, uz, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 4. v. conveniență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
uzánță s. f., g.-d. art. uzánței; pl. uzánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UZÁNȚĂ ~e f. Obicei statornicit de mult timp; practică uzuală; conveniență; convenție. /<fr. usance, it. usanza
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink