Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: vătăma (verb tranzitiv) , vătămat (adjectiv)   
VĂTĂMÁT, -Ă, vătămați, -te, adj. (Pop.) 1. Bolnav; rănit; lovit. ♦ Spec. Bolnav de hernie. 2. Stricat2, deteriorat; atins. – V. vătăma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VĂTĂMÁT adj. (JUR.) lezat. (Parte ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VĂTĂMÁT adj. v. lovit, rănit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VĂTĂMÁT adj., s. v. boșorog.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Vătămat ≠ nevătămat, teafăr
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
VĂTĂMÁ, vátăm, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE VĂTĂMÁ mă vátăm intranz. A se îmbolnăvi de hernie. /<lat. victimare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A VĂTĂMÁ vátăm tranz. 1) A supune unei leziuni corporale; a răni. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a răni; a traumatiza; a leza. /<lat. victimare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
vătămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vátăm, 2 sg. vátămi, 3 vátămă; conj. prez. 3 să vátăme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VĂTĂMÁ vb. 1. v. dăuna. 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VĂTĂMÁ vb. v. boșorogi, răni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vătămá (vátăm, -át), vb.1. A damblagi, a schilodi. – 2. A strica, a avaria, a cauza pagube. – 3. A distruge, a ruina. – 4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. – Mr. vatăm, vătămare „a ucide”, megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu, Gram., 78; Philippide, Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu, Semasiol., Meyer, Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu, I, 182; Graur-Rosetti, BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în lat. med. (cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui ctt se explică prin faza ptt, unde p a fost disimilat de labiala anterioară, cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecerea lui iă, care, deși normală în rom., nu pare posibilă în mr., cf. vĭrĭdiamr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică această etimologie. Densusianu, Rom., XXXIII, 289; Densusianu, GS, VII, 273;Weigand, Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *vatimāre sau vatināre, obținut prin contaminarea lui vĭctĭmāre cu vates (Candrea, Éléments, 59; Weigand, Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul rom. Sensul de „a face hernie” apare în Trans. și Mold. (ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în Munt. Der. vătămare, s. f. (daună, prejudiciu); vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător); nevătămător, adj. (inofensiv); vătămătoare, s. f. (plantă, Anthyllis vulneraria); vătămătură, s. f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
vătămá vb., ind. prez. 1 sg. vátăm, 2 sg. vátămi, 3 sg. și pl. vátămă; conj. prez. 3 sg. și pl. vátăme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)