VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [< fr. vagabondage].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. (< fr. vagabondage)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáje
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink