VALÉNȚĂ, valențe, s. f. 1. (Chim.) Mărime care indică capacitatea de combinare a elementelor și a radicalilor și care reprezintă numărul atomilor de hidrogen (sau de echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalul respectiv. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. Însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VALÉNȚĂ s.f. 1. Forța de legătură dintre doi atomi ai unei molecule. ♦ Semn grafic care marchează această legătură în formulele chimice. 2. (Fig.) Valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). [Cf. fr. valence, it. valenza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VALÉNȚĂ s. f. 1. mărime care arată numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau un radical. 2. (fig.) valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). 3. capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. (< fr. valence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VALÉNȚĂ s. (CHIM.) valență auxiliară = valență coordinativă, valență secundară; valență coordinativă v. valență auxiliară; valență primară = valență principală; valență principală v. valență primară; valență secundară = valență auxiliară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink