VÁLVĂ, valve, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți (simetrice) ale cochiliei unei scoici. 2. Fiecare dintre pereții exteriori ai unor fructe, care se desfac la maturitate, permițând căderea semințelor din interior. 3. Ansamblu de piese sau armătură care servește la stabilirea, întreruperea sau reglarea circulației unui fluid printr-o conductă, printr-un tub etc. – Din fr. valve, lat. valva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VÁLVĂ s.f. 1. (Zool.) Fiecare dintre cele două capace ale cochiliei de scoică. 2. (Bot.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale unei păstăi. 3. Organ de mașină care servește la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulației unui fluid într-o conductă etc. 4. Instrument pentru depărtarea părților moi care astupă intrarea unui organ cavitar. [< fr. valve, cf. lat. valva].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VÁLVĂ s. f. 1. fiecare dintre cele două capace ale cochiliei lamelibranhiatelor. 2. fiecare dintre cele două jumătăți ale unei păstăi. 3. organ de mașină care servește la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulației unui fluid într-o conductă etc. 4. instrument pentru depărtarea părților moi care astupă intrarea unui organ cavitar. (< fr. valve, lat. valva)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
válvă (piesă, parte a unei scoici) s. f., g.-d. art. válvei; pl. válve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
válvă s. f., g.-d. art. válvei; pl. válve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
vîlvă (-ve), s. f. – 1. Vrăjitor, vraci. – 2. (Trans.) Duh, stafie. – 3. Fast, alai, pompă. – 4. Glorie, triumf. – 5. Renume, faimă, celebritate. – 6. Zgomot, zarvă, hărmălaie. – 7. Punct culminant, culme. – Var. înv. vîlfă. Sl. vlŭchva „vrăjitor” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 446), cf. bg. vălhva. De origine expresivă, în sl., de la vlŭsnati „a bîigui”, a fost considerat drept expresiv în rom. și confundat cu rădăcinile expresive fîlf-, bîlb-, pîlp- (Tiktin; Iordan, BF, II, 187), ceea ce explică ultimele sale sensuri și cele ale majorității der. Der. vîlhovnic, s. m. (vraci), înv. din sl. vlŭhovĭnikŭ; vîlhovnicie, s. f. (magie); vîlvîi, vb. (a palpita, a se agita), se zice mai ales despre flăcări, cf. pîlpîi, fîlfîi; vîlvoare (var. v******e, vîlv(ăt)aie, vîlvăraie), s. f. (pălălaie); vîlvoi (var. v****i), adj. (aspru, ciufulit); vîlvoia, vb. (a se face părul măciucă, a se ciufuli); vîlvora (var. vîlvăra), vb. (a arunca flăcări, a arde cu flacără tremurătoare); vîlvotă, s. f. (flăcăraie); învîlvăta (var. învîlvora), vb. (a arde cu flacără). Legătura acestor cuvinte cu un lat. volvor (Candrea-Dens., 787) este puțin probabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink