VÁNĂ, vane, s. f. 1. Vas mare (de tablă, de lemn, de faianță etc.) pentru îmbăiat sau (rar) pentru spălat rufe; cadă. 2. Dispozitiv montat pe traseul ori la capătul unei conducte, care servește la deschiderea, la întreruperea sau la reglarea circulației unui fluid. – Din germ. Wanne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VÁNĂ s. f. 1. vas mare, cadă pentru îmbăiat sau pentru spălat rufe. 2. dispozitiv de deschidere, închidere sau reglare a debitului unui lichid dintr-o conductă. (< germ. Wanne)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
vánă s. f., g.-d. art. vánei; pl. 'vane
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÁNĂ s. 1. baie, cadă, (înv. și pop.) scăldătoare, (înv. și reg.) scăldătură, (Mold., Bucov. și Transilv.) feredeu, (Transilv., Ban. și Mold.) scaldă, (prin Transilv.) șiroadă. (A intrat în ~ să se îmbăieze.) 2. (TEHN.) sertar. (~ pentru reglarea circulației unui fluid.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vánă (-ne), s. f. – (Bucov.) Cadă. Germ. Wanne (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
vánă s. f., g.-d. art. vánei; pl. váne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livr.) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VAN ~ă (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fără de rost; zădarnic; inutil. Efort ~. ◊ În ~ fără rost; în zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neîntemeiat. Speranțe ~e. /<lat. vanus, it. vano
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VÁNĂ ~e f. 1) vas special (adânc și lung) în care se face baie; cadă pentru baie. 2) tehn. Element al unor robinete cu ajutorul căruia se deschide sau se întrerupe circulația apei. [G.-D. vanei] /<germ. Wanne
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VAN, -Ă adj. 1. Zadarnic, fără rost; lipsit de sens. ◊ În van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neîntemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VAN1 s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
VAN2, -Ă adj. 1. fără rost; lipsit de sens. ♦ în ~ = în zadar. 2. iluzoriu; neîntemeiat. (< it. vano, lat. vanus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
van (rar) adj. m., pl. vani; f. vánă, pl. váne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
van (în ~) loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VAN adj. 1. v. iluzoriu. 2. v. zadarnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
van (-nă), adj. – Zadarnic. Lat. vanus (sec. XIX) sau it. vano; cultism. – Der. vanitate, s. f., din fr. vanité; vanitos, adj., din fr. vaniteux.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
în ván loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
van adj. m., pl. vani; f. sg. vánă, pl. váne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HIERONYMUS VAN AEKEN v. Bosch, Hieronymus.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
JAN VAN LEIDEN [jan van léidə] (pe numele adevărat Jan Beuckelszoon) (c. 1509-1536), predicator anabaptist. olandez. Conducător al comunității teocratice din Münster (apr. 1534-iun. 1535), instaurată în urma unei răscoale a adepților săi, a introdus comunitatea bunurilor și poligamia. După înfrângerea comunei a fost torturat și ucis (ian.).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink