Dex varga

VÁRGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga.

VĂRGÁ, vărghez, vb. I. Tranz. A face dungi. – Din vărgat (derivat regresiv).

A VĂRGÁ ~ghéz tranz. A face dungi; a dunga. /Din vărgat

VÁRGĂ vergi f. 1) ramură lungă, subțire și flexibilă, curățată de ramificațiile laterale și de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaimă etc.). ~a-ciobanului plantă erbacee perenă, cu tulpină și ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule. ~de-aur plantă erbacee perenă, cu flori galbene, în formă de ciorchini. 2) înv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rău. A-i duce cuiva vergile a se îngrijora de soarta cuiva. 3) Lovitură aplicată cu o astfel de nuia. 4) înv. Unealtă cu care se încărca pușca sau se curăța țeava ei; arbiu. 5) Bețișor subțire și flexibil (din lemn, metal, os etc.) având diferite întrebuințări; baghetă. [G.-D. vergii] /<lat. virga

várgă¹ (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi

várgă² (dungă) (pop.) s. f., g.-d. art. vắrgii; pl. vắrgi

vărgá (a ~) vb., ind. prez. 3 vărgheáză

VARGA-PĂSTÓRULUI s. v. scăiuș, varga-ciobanului.

VÁRGĂ s. 1. v. nuia. 2. v. băț. 3. v. joardă. 4. băț, coadă, nuia, prăjină, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 5. arbiu, vergea. (~ pentru curățat pușca.) 6. v. dungă. 7. (BOT.) varga-ciobanului = a) (Dipsacus silvester) (reg.) scaiete, voinicel, iarbă-voinicească, scai-de-ochi, scaiul-voinicului, scai-voinicesc, varga-păstorului; b) (Dipsacus pilosus) v. scăiuș.

VÁRGĂ s. v. baghetă, bețișor.

VARGĂ-DE-ÁUR s. v. splinuță.

VĂRGÁ vb. a dunga, a tărca, (pop.) a învârsta, (reg.) a vârsta. (A ~ un material textil.)

várgă (vărgi), s. f. – 1. Nuia, vergea, băț, baghetă. – 2. Fîșie, dungă, nervură. – Mr., megl. veargă, istr. verge. Lat. vĭrga (Pușcariu 1858; Philippide, II, 661; REW 9361), cf. it., prov., cat., sp., port. verga, logud. birga, gal. berga. Este dubletul lui vergă, s. f. (bară care susține vela), din it. verga. – Der. vărga, vb. (a face dungi, a stria); vărgat (mr., megl. virgat), adj. (dungat, striat), care ar putea să provină și din lat. vĭrgātus (Pușcariu 1859; REW 9362); vărgui (var. vărgălui), vb. (a fereca, a întări cu bare); vergea (mr., megl. virdzeauă), s. f. (nuia, băț; baghetă; bară de fier), dim. de la vargă, sau direct. din lat. *vĭrgĕlla (Pușcariu 1876; Iordan, Dift., 59; REW 9363), cf. v. it. vergella, fr. vergelle; vergel, s. n. (un anumit obicei folcloric de Crăciun sau de Anul Nou, în care se încearcă să se ghicească viitorul cu ajutorul unor bețișoare), în Mold. și Trans. (după ipoteza improbabilă a lui Lacea, Dacor., IV, 785, din mag. veszkedni); vergela, vb. (a ghici viitorul); vergelat, s.,n. (obicei folcloric); vergelator, s. m. (persoană care intervine în obiceiul folcloric menționat). – Din rom. provine ngr. βεργίτσα.

várga-ciobánului (bot.) s. f.

várgă s. f., (nuia) g.-d. art. vérgii, pl. vergi; (dungă) g.-d. art. vărgii, pl. vărgi

várgă-de-áur (bot.) s. f.

vărgá vb., ind. prez. 1 sg. vărghéz, 3 sg. și pl. vărgheáză