Dex vechi

VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia, Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust, alterat, stricat. 2. Care a fost întrebuințat mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. Îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de mult o profesiune. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai întrebuințează, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus).

vechi adj. m., f. véche, art. véchea, g.-d. art. véchii; pl. m. și f. vechi; art. m. véchii

VECHI adj. 1. trecut. (Din timpurile ~.) 2. v. antic. 3. v. arhaic. 4. v. bătrânesc. 5. arhaic, (livr.) vetust. (Casa avea un aer ~.) 6. v. bătrân. 7. folosit, purtat, uzat. (Haine ~.) 8. v. uscat. 9. v. învechit. 10. v. arhicunoscut.

VECHI adj. v. bătrân, vârstnic.

Vechi ≠ modern, nou, proaspăt, recent

véchi (-che), adj. – Care durează de mult, antic. Mr., megl. vecl’u. Lat. vĕclus, formă populară în loc de vĕtŭlus (Diez, I, 440; Cipariu, Gram., 47; Pușcariu 1868; REW 9291), cf. vegl. vieklo, it. vecchio, prov. vielh, fr. vieil, sp. viejo, port. vehl. – Der. învechi (var. înv. vechi), vb. refl. (a deveni vechi; a se uza, a se strica); vechime, s. f. (antichitate, timpuri vechi); vechitură, s. f. (antichitate; lucru vechi); vechie, s. f. (antichitate); străvechi, adj. (antic, durabil), cf. it. travecchiezza.

vechi adj. m., f. véche, art. véchea, g.-d. art. véchii; pl. m. și f. vechi, art. m. véchii

VECHI véche (vechi) 1) (în opoziție cu nou) Care este făcut demult; care este în întrebuințare de mult timp. Oraș ~. Haină veche. Cuvânt ~. ◊ Vorbă veche vorbă din bătrâni; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuți. Grâu ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin având calități deose-bite, datorită păstrării îndelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care și-a pierdut proprietățile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multă vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat în antichitate; b) orânduire socială perimată. 5) ( mai ales despre specialiști) Care are experiență bogată într-un domeniu de activitate; care activează de multă vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; rămas din bătrâni; bătrânesc. Idee veche. Metode ~. /<lat. veclus

CALENDAR VÉCHI s. v. calendar iulian.

VECHIUL TESTAMÉNT s. (BIS.) (înv.) palie.

Véchiul Testamént s. pr. n.