VECHÍME s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VECHÍME f. 1) Stare a ceea ce este vechi, ce există de demult. 2) pop. Durată de timp în care se desfășoară activitatea unei persoane într-un anumit domeniu. ~ în muncă. 3) Trecut îndepărtat. ◊ Din ~ de demult; de pe vremuri. În ~ pe vremuri; în antichitate. [G.-D. vechimii] /vechi + suf. ~ime
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
vechíme s. f., g.-d. art vechímii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VECHÍME s. 1. (livr.) vetustate, vetustețe, (înv.) bătrânețe, vechitură, vârstă. (Ce ~ are acest obiect?) 2. v. antichitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vechíme s. f., g.-d. art. vechímii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink