VENÍN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VENÍN s. v. bilă, fiere, otravă, puroi, rău-tate, toxicitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
venín (-nuri), s. n. – Substanță toxică, otravă. – Mr., megl. virin „pedeapsă, chin”, istr. verir. Lat. vĕnēnum (Pușcariu 1872; REW 9195), cf. it. veleno, v. fr. velin, cat. veri, sp. veneno, beleño, alb. vërer (Philippide, II, 657). – Der. (în)venina, vb. (a se otrăvi, a se intoxica; a infecta); veninat, adj. (otrăvitor); veninariță, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis); veninos, adj. (toxic; ticălos).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VENÍN ~uri n. 1) Substanță toxică de natură animală, vegetală sau obținută pe cale sintetică; otravă; toxină. 2) fig. Atitudine răutăcioasă plină de dușmănie. Vorbe cu ~. 3) pop. Lichid gălbui-verziu, amar, secretat de ficat; fiere. 4) fig. Stare de tristețe adâncă; otravă; mâhnire; necaz. ◊ A avea ~ la (sau pe) inimă a fi foarte necăjit, mâhnit. A-și face ~ a se amărî foarte tare. A pune cuiva ~ la (sau pe) inimă a-i produce cuiva mari neplăceri; a strica rău dispoziția. A-și vărsa ~ul (asupra cuiva) a-și manifesta ura, dușmănia (față de cineva). /<lat. venenum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink