VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VEXAȚIÚNE s.f. (Liv.) Vorbă, faptă care vexează. [Pron. -ți-u-, var. vexație s.f. / cf. fr. vexation, lat. vexatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VEXAȚIÚNE s. f. vorbă, faptă care vexează. (< fr. vexation, lat. vexatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
VEXAȚIÚNE s. v. afront, injurie, insultă, jig-nire, ocară, ofensă, rușine, umilință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vexațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. vexațiúnii; pl. vexațiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VEXAȚIÚNE ~i f. livr. Manifestare care vexează; vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; jignire; insultă; ofensă; injurie. /<lat. vexatio, ~onis, fr. vexation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink