Dex vita

VÍTĂ, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi și vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi și capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimțit sau prost. – Lat. vita „viață”.

VÍȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

VÍTĂ ~e f. 1) Nume generic dat animalelor domestice. ◊ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. Om nesimțit și prost. /<lat. vita

VÍȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

DÓLCE VÍTA s. f. fel de a trăi în lux, în trândăvie. (< it. dolce vita, viață frumoasă)

VÍTĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) marhă, (Transilv. și Bucov.) mărhaie, (înv.) surec.

VIȚA-CÓRCILOR s. v. lăsnicior.

VIȚA-EVRÉILOR s. v. lăsnicior.

VÍȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaș.

VÍȚĂ s. v. șuviță.

VIȚĂ DE CANÁDA s. v. viță sălbatică.

VIȚĂ PUTUROÁSĂ s. v. viță sălbatică.

VIȚĂ-NEÁGRĂ s. v. fluierătoare.

vítă (-te), s. f. – 1. Animal. – 2. Denumire pentru boi și vaci. – 3. Brută, animal. Mr. vită. Lat. vῑta „viață” (Șeineanu, Semasiol., 198; Pușcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it. vita, prov., cat., sp., port. vida, fr. vie. Semantismul este curios. S-a explicat prin intermediul unei echivalențe între ideea de „viață” și cea de „a fi viu” (Șeineanu, Tiktin), și chiar printr-o contaminare cu sl. životŭ „viață” și „animal”. Este posibil și să fie vorba de o evoluție de la ideea de „viață” la cea de „mijloc de trai” sau „aliment”, ca în sp. vida, care uneori ajunge să însemne „aliment”, cf. fr. viande. – Der. de la un primitiv lat. pierdut, reprezentat și de vitulus (Diez, Gramm., I, 24), sau de alb. vjetë „juncan” (Meyer 476; Densusianu, Hlr., 335) nu este probabilă.

víță (-țe), s. f. – 1. Vie (Vitis vinifera). – 2. Lăstar, mlădiță de vie. – 3. Urmaș, descendent. – 4. Fiecare dintre ramificațiile care împletesc o funie sau o codiță. – 5. Șuviță de păr. – Megl. viță. Lat. vῑtĕa (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1911; Tiktin; REW 9388), cf. it. dial. vittsa, fr. vis. Der. din rus. vica (Weigand, BA, III, 109) este total improbabilă, deoarece cultivarea viței de vie nu este proprie țărilor sl. Pentru trecerea semantică de la ideea de „lăstar” la cea de „smoc”, cf. sp. guedeja ‹ lat. viticula. – Der. vițion, s. n. (smoc); vițos, adj. (mițos). Din rom. provin ngr. βίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 18; Hoeg 132), bg., sb., rus. vica (Capidan, Raporturile, 220).

vítă s. f., pl. víte

víță s. f., g.-d. art. víței; pl. víțe

ARS LONGA, VITA BREVIS (lat.) arta e lungă, viața e scurtă – Varianta latină a primului aforism hipocratic: „Ho bios brachys, e de techne macra” (O βιοζ βραχύζ ἤ δέ τέχυη μαϰρά)

CIUGULITORUL VITELOR s. m. Specie exotică din ordinul paseriformelor, care trăiește în Africa, are c. 28 cm și obișnuiește să se cațere pe corpul mamiferelor erbivore din savane pentru a le ciuguli paraziții din blană (Buphagus africanus).

HONESTA MORS TURPI VITA POTIOR (lat.) o moarte demnă este de preferat unei vieți rușinoase – Tacit, „Agricola”, 33.

NEL MEZZO DEL CAMMIN DI NOSTRA VITA (lat.) la mijlocul drumului vieții noastre – Dante, „Infernul”, I, 1. În simbolistica dantescă, vârsta de 35 de ani, punctul cel mai înalt al arcului vieții.

NIL SINE MAGNO VITA LABORE DEDIT MORTALIBUS (lat.) fără mare trudă viața n-a dat oamenilor nimic – Horațiu, „Satirae”, I, 9, 60.

VINDICTA BONUM VITA IUCUNDIUS IPSA (lat.) răzbunarea e bună, mai dulce chiar decât viața – Iuvenal, „Satirae”, XIII, 180. Satirizare a spiritului vindicativ.

VITA SINE LITTERIS MORS EST (lat.) viața fără învățătură este moarte – Maximă aducând elogiul instruirii și cultivării spiritului.