Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din bg., scr. vojnic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VOINÍC adj. 1. v. robust. 2. v. voluminos. 3. v. corpolent. 4. legat, robust, solid, viguros, vânjos, zdravăn. (Un trup ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VOINÍC adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VOINÍC s. v. erou, fecior, flăcău, militar, ostaș, oștean, soldat, tânăr, viteaz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Voinic ≠ becisnic, debil, molatic, slab, slăbănog
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
voiníc (-cI), s. m.1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s. f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s. f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s. f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
voiníc s. m., adj. m., pl. voiníci; f. sg. voinícă, g.-d. art. voinícei, pl. voiníce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VOINÍC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care are o mare putere fizică; puternic. /<sl. vojniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CRUCEA-VOINÍCULUI s. v. pojarniță, popilnic, rostopască, sunătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRUNZA-VOINÍCULUI s. v. brâncuță, usturoiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÂNGELE-VOINÍCULUI s. v. oreșniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCAIUL-VOINÍCULUI s. v. scăiuș, varga-ciobanului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
chíca-voinícului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crúcea-voinícului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Prâslea-cel-Voiníc s. pr. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sângele-voinícului (bot) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)