VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VOINICÍCĂ s. v. usturoiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic; voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VOINICÍCĂ voinicéle f. Plantă erbacee cu miros caractersitic (de usturoi), având tulpină e****ă, păroasă la bază, frunze triunghiulare, folosită în scopuri alimentare și medicinale; usturoiță. /voinic + suf. ~ică
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VOINICÉL s. v. varga-ciobanului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
voinicél s. m., adj., pl. voinicei, fem. voinicea / voinicică, pl. voinicele
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink