Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: voinici (verb) , voinicit (substantiv neutru)   
VOINICÍT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) voinici; haiducie. – V. voinici.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
voinicít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE VOINICÍ mă ~ésc intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A VOINICÍ ~ésc intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VOINICÍ vb. v. bate, haiduci, lupta, război.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
voinicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiniceáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)