Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce.Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorba = a se răspăndi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă.Et. nec. Cf. sl. dvorĩba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VÓRBĂ s., adj. 1. s. v. cuvânt. 2. s. v. afirmație. 3. s. vorbire, (înv.) rost. (De ți-ar fi fapta ca ~.) 4. s., adj. vorbă-lungă = clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehau, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță. 5. s. v. exprimare. 6. s. vorbă bătrânească v. proverb. 7. s. v. sfat. 8. s. v. angajament. 9. s. v. înțelegere. 10. s. v. ceartă. 11. s. v. zvon.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VÓRBĂ s. v. alocuțiune, conversație, convorbire, cuvânt, cuvântare, dialog, discurs, discuție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vórbă (-be), s. f.1. Cuvînt. – 2. Spusă, zisă. – 3. Proverb. – 4. Conversație, taifas, discuție. – 5. Ceartă, dispută, dezbatere. – 6. Promisiune, făgăduială, angajament. – 7. Grai, vorbire. – 8. Problemă, subiect, temă. – Var. înv. voroavă, horbă. Origine incertă. Pare să provină din sl. dvorĭba, de la dvorŭ „curte” (Tiktin; Candrea; Densusianu, GS, II, 16), prin intermediul unei evoluții ca cea a lui cuvîntconventum. Prezența lui horbă „adunare” la Dosoftei (Iordan, BL, IX, 57) și „vorbă” la Neculce, pare să confirme această ipoteză. Totuși, dvorbă apare în limba veche cu sensul de „serviciu la curte” și nu se confundă niciodată cu vorbă; pe de altă parte, voroavă nu a căpătat o explicație satisfăcătoare. Der. din lat. verbum (Cipariu, Gram., 320; Șeineanu, Semasiol., 164; cf. Romansky, Jb., XIII, 106-8) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 28). După Herescu, ZRPh., LXXII, 388-91, a existat o „fuziune populară” între cuvîntul lat. și cel sl. Der. vorbăraie (var. vorbărie), s. f. (pălăvrăgeală, trăncăneală, flecăreală); vorbi (var. înv. vorobi), vb. (a spune, a grăi; a se exprima; a discuta, a conversa, a comenta; a zice; a stabili legături; refl., a se înțelege, a se învoi), mr. vărghescu, vărghire, megl. vrighies, uz general (ALR, II, 24); convorbi, vb. (a conversa), format după fr. converser; vorbitor, adj. (care vorbește; s. m., orator); vorbăreț, adj. (guraliv, limbut, care vorbește mult); vorovaci, adj. (înv., elocvent). Cf. voreț, vornic.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VÓRBĂ ~e f. 1) Unitate de bază a limbii constituită dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotată cu sens; cuvânt. ◊ În (sau din) două ~e fără multe explicații, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ◊ ~e de clacă vorbe multe și fără folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fără îndoială; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori să-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorbi în zadar. A-și cântări bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ bună a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaște că ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a ține de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de păreri, de idei pe cale orală; conversație; convorbire. ◊ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-și lua ~a (sau ~ele) înapoi a-și retrage spusele. Fără multă ~ fără a lungi discuția. A aduce (sau a începe) ~a a începe discuția. A se depărata cu ~a a se abate de la tema discuției. A lua altă ~ a schimba tema discuției. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce să mai continuăm discuția! A lua ~a din gură a se grăbi să spună ceea ce voia să spună altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discuție cu cineva. A căuta capăt de ~ a) a dori să discute; b) a căuta motive de ceartă. A fi bun de ~ a fi vorbăreț. A fi scump la ~ a fi tăcut din fire; taciturn. Fie ~a între noi să nu mai afle nimeni; să știm numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i tăia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumătate de cuvânt; b) a face pe cineva să tacă. A spune cuiva două ~e a) a comunica cuiva ceva în grabă; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ◊ A fi înțepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe înțelepte. dacă ți-i ~a de așa (sau dacă așa ți-i ~a) dacă așa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite să facă cineva; făgăduială; promisiune. ◊ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fără să îndeplinească; a ține cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoială; înțelegere. ◊ A se înțelege din două ~e (sau dintr-o ~) a se înțelege foarte repede, fără multă discuție. 7) Informație orală și neverificată; zvon; veste. ◊ A lăsa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lăsa o dispoziție. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înștiințare. Așa umblă ~a așa se aude. 8) Vorbire de rău pentru a defăima pe cineva; calomniere; clevetire. ◊ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrăștia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputație proastă. A-i ieși cuiva ~e se spune atunci când se vorbește de rău despre cineva. 9) pop. Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diferite situații; povață; îndrumare. 10) Expresie concisă, deseori figurată, care cuprinde o generalizare sub formă de povață sau gând înțelept; aforism popular; proverb. ◊ ~a ceea formulă folosită înainte de a spune un proverb, o zicătoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
vórbă-lúngă s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)