Dex vornici

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

vornicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vorniceáscă

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.

A VORNICÍ ~ésc intranz. înv. A fi vornic. /Din vornic

VÓRNIC ~ci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Mare dregător al curții domnești având misiunea de a conduce treburile interne și cele gospodărești. 2) Primar al unui sat sau oraș. /<sl. dvorinicu

VÓRNIC s. v. colăcar, primar.

vórnic (-ci), s. m. – 1. Boier de rangul întîi, ministru de interne și de justiție. Erau doi în Mold., începînd din 1399 (numiți mai tîrziu al Țării de Sus și al Țării de Jos) și unul în Munt. din 1414, a cărui sarcină a fost despărțită în două în 1761 și în patru în 1795. – 2. Nume pentru diverși demnitari: vornic de tîrg, prefect de poliție la Iași (sec. XVIII); vornic de Tîrgoviște și de Cîmpulung, un fel de administrator al acestor două regiuni, boier de rangul al treilea; mare vornic al poliției, membru al sfatului țării, șef al poliției de străini (sec. XVIII); vornic de harem, administrator al casei Doamnei; vornic de obște, slujbă creată în Mold. în 1803, reunind serviciile lucrărilor publice, al poliției urbane și al inspecției prețurilor; mare vornic al cutiei, administrator al fondurilor de binefacere, funcție creată în Mold. în 1793. – 3. (Mold.) Primar. – 4. Șef de protocol la nunțile populare. – 5. Un anumit joc de copii. – Var. înv. dvornic. Sl. dvorĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 463), cf. slov., cr. dvornik „curtean”, pol. dwornik „intendent”, rus. dvornik „portar”. – Der. vorniceasă, s. f. (nevastă de vornic; dădacă sau prima doamnă a principesei); vornicel, s. m. (slujbaș al cîrmuirii; aprod, funcționar judecătoresc ales de popor; șef de protocol la nunțile populare); vornicie, s. f. (slujba de vornic; primărie); vornici, vb. (a o face pe vornicul la o nuntă). – Din rom. provine ngr. βόρνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 94).

máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mári-vórnici

vórnic s. m., pl. vórnici